miercuri, 6 iunie 2012

E3 2012

Anul 2012 pentru jocuri este până acum mai sec ca o tărtăcuţă. Well, cel puţin pe planul jocurilor de mare buget, că nişa indie pare să o ducă parcă din ce în ce mai bine.
Mass Effect 3 s-a dovedit a fi doar un joc în mare parte mediocru, oribil ca RPG, decent ca shooter, cu o poveste care în final mai mult ridică semne de întrebare şi sprâncene decât să concluzioneze o trilogie. Diablo III a fost ca sexul cu ejaculare precoce. Hype-ul a fost ca un preludiu enervant de îndelungat. Jocul a fost interesant până după noaptea lansarii. De atunci s-a dus tot farmecul. Asiaticii l-au terminat în mai puţin de 7 ore. Nici eu nu mai sunt atât de încântat de joc. Pare atât de anost, mai la modă decât un Call of Duty. M-am scârbit de el, dar tot am sa mi-l iau după ce se mai rezolvă problemele şi am şi bani de dat. Error 37 = moartea pasiunii. De Max Payne 3 nu mă leg încă, nici măcar nu pot să-l joc. Scârba asta de sub biroul meu preferă loviturile mele de bici decât să încerce saltul mortal de a încerca să ruleze Max Payne 3.
Şi atât.
. (punct)

Nici evenimentul E3 nu aduce ceva interesant. Adică, da, sunt atâtea titluri care stau să iasă spre sfârşitul anului - Far Cry 3, Halo 4, CoD Black Ops II, Darksiders II, Hitman Absolution, Dishonoured, NFS Most Wanted - dar altceva, cu adevărat nou? Păi, nu prea. Şi multe titlurile care păreau cu adevărat interesante cel puţin în concepţia mea au fost amânate până la anul, cum ar fi Prey 2 sau Bioshock Infinite.

Tot ce a atras atenţia anul ăsta la E3 au fost maxim 4-5. Din care 3 vor fi exclusivităţi pentru PS3. The Last of Us, Beyond şi Dust 514, dar de ultimul ştiam dinainte aşa ca nu prea se consideră nici el o atracţie a evenimentului.
Deci rămân două jocuri care pe mine m-au entuziasmat puţin.
Star Wars 1313. Însfârşit un titlu bazat pe licenţa Star Wars matur. Cu un rating 18+/M jocul ne va plimba prin 1313, o locaţie plină de mercenari, cluburi de noapte, ţâţe goale, sânge, droguri şi ce mai vrei tu. Prezentarea jocului a fost şi ea şmecheră, întâi au arătat ceea ce părea un cinematic CGI bunicel, ca apoi să treacă direct la fapte, într-un gameplay cu aceeaşi grafică. M-a uns la suflet să aud însfârsit că un astfel de joc dezvoltat în primul rând pe şi pentru PC. PC-uri high-end desigur.
Watch Dogs. Asta da surpriză. şi tocmai de la Ubisoft. Toţi idioţii sar imediat să spună ca e un fel de GTA când văd prima imagine. De parcă orice joc open-world e GTA. Pe tot parcursul prezentării crezi că e un joc single-player, într-o lume în care totul e conectat şi te foloseşti de un smartphone deştept să hackueşti tot. După ce personajul care pare principal îl asasinează pe un anume nene, apoi fură o maşină şi fuge urmărit de un elicopter, perspectiva se schimbă spre un alt personaj, care are deasupra un nume tipic jocurile multiplayer, care sare pe blocuri pentru a-l proteja pe primul personaj. De unde reiese că este de fapt un joc online. Foarte tare.
Altceva? Nimic despre GTA V, nu s-a anunţat nici acum Half Life 3, Doom 4 deşi se ştie că e în lucru de patru ani tot nu se arată încă nimic din el. Nimic zguduitor. Conferinţele astea parcă prevestesc un întreg 2012 sec.