duminică, 2 februarie 2014

Cine a fost Deranged Genius?

Deranged Genius, a fost pentru multa vreme numele cel mai potrivit pentru cineva. Un scriitor. Un artist. Un geniu...sau un om care s-a crezut geniu.
Era un geniu pentru ca avea idei neobisnuite si indraznete, era inteligent, si mai ales, era unic prin viziunea sa, incat era mai mult un geniu decat un mediocru.
Dar, poate tocmai caracterul sau genial il facea o persoana deranjata, adica cu ceva deranj in ratiune. Dar si deranjat de mediocritatea lumii. Deranjat, in sensul de suparat si in acelasi timp nebun, ca nu poate schimba ceva cu adevarat in lume. Si binenteles, "deranjul" sau mintal constituia in imaginatia sa complexa.

Dar toate lumea cade, sau se schimba, pana si cineva ca Deranged Genius. Problemele sale, in mare parte create de el insusi, l-au doborat. Roata s-a intors si s-a trezit ca, poate nu a fost niciodata un geniu, ci asa ii placea lui sa i se spuna. Dar asa e, s-a amestecat cu mediocrul. Poate ca experiment, poate ca facea de la inceput parte din el. Nu se stie niciodata.

Intr-un fel, se poate spune ca a murit. Dar nu. Il puteti cunoaste sub numele de Deranged Fool.

Cat despre acest blog, la fel ca autorul sau cu acelasi nume, ori va fi inchis sau ucis, ori va renaste, si ii veti gasi scrierile pe un nou blog.

Timpul isi va spune cuvantul. Este timpul ca Timpul sa ia cuvantul pentru Deranged.

duminică, 8 septembrie 2013

.005#/fâșii

Încerca să distingă detaliile adidașilor săi ponosiți prin lentilele măștii și obscuritatea nopții. Nici nu mai știa de când poartă aceeași pereche de adidași ieftini, vai de capul lor, în care intră toată apa ploii toamna.
De fapt, ce stătea să-și studieze încălțămintea? Să fi avut emoții? Își tot potrivea masca de gaze pe față, apoi gluga hanoracului peste, ca apoi să își aranjeze iar masca.
„Pierd prea mult timp. Ce poate fi atât de greu?”
Trecuse deja cu câteva minute peste ora stabilită, dar lui i se păru mai mult.
Fără să se mai gândească la nimic, își luă canistra de benzină, pe care o cântări în mână (cu toate că nu mai era necesar, o mai verificase înainte), și traversă aleea. În ciuda anxietății de până acum pătrunse în curtea bisericii cu pas hotărât. Ajuns la clădirea de lemn, desfăcu canistra și începu să înconjoare biserica vărsând lichidul volatil la baza clădirii. Își făcuse calculele din timp, dar la momentul săvârșirii faptei în cele din urmă nu mai era în stare să facă treaba uniform. În unele locuri făcea risipă, în altele lăsa doar câteva picături.
Băgă mâna în buzunar dar i se opri inima pentru o fracțiune de secundă când nu simți cutia cu chibrituri.
Dar era acolo, doar că se sperie înainte să ducă degetele mai jos. Aprinse un chibrit, și fără voia lui fu captivat de minuscula flacără. Un foc în miniatură care avea să stârnească un foc cu mult mai mare, imens, în comparație cu acesta.
„Oare așa se simțea și Nero?”
- Hei! Tu de acolo! Ce faci? se auzi un strigăt.
Dar la primul sunet care îi lovi timpanele pe neașteptate scăpă bețișorul, iar în următoarea secundă se porni un foc la viteza luminii, focul în sine fiind lumina. Dar nu privi cum se aprinde benzina de jur împrejur. Fugi, fugi mâncând pământul, aproape cu aceeași viteză cu care se aprinde un gaz sau un lichid inflamabil la contactul cu o scânteie. Focurile ardeau în spatele lui mai puțin decât iadul pe care simțea că îl așteaptă pentru fapta îndeplinită.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Hate me gently

Am o răutate în mine naturală. Sau poate că s-a creat în urma interacțiunii cu societatea umană. Nu știu; cert este că îmi face plăcere să fiu rău. Dar nu vreau să fiu vreun mare răufăcător malefic sau dictator stalinist. Nu, eu aspir la acea ticăloșenie ordinară, care face parte din viața ta de zi cu zi.
Vreau să fiu acel gândac pe care nu îl nimerești cu papucul, care se strecoară pe unde nu îl mai găsești, care îți mănâncă din mâncare noaptea fără să știi și lasă ouă de te miri unde. Să fiu acea rafală de vânt care bate împotriva ta fix în momentul când scuipi. Să fiu acea geană, firimitură sau musculiță care îți intră în ochi și pe care te chinui să o scoți dar nu iese nici de a naibii. Sau acel ciob din coaja oului care pică în conținut când faci omletă după care bagi degetul degeaba ca să-l scoți. Să fiu osul ăla cu care te îneci când mănânci pește, sau bobul ăla de piper din care muști. Vreau să fiu acea pasăre care decide să-ți arunce un găinaț în cap în singura zi frumoasă în care nu ți-ai luat șapca. Să fiu acel cui ruginit în care calci atunci când crezi că ești tare dacă mergi descălțat fără șosete. Aș fi acel țânțar care nu te lasă să adormi noaptea.
Aș vrea să fiu acel câine turbat de pe stradă care te mușcă atunci când te grăbești să ajungi într-un loc important pentru tine. Să fiu acel taximetrist care îți cere șpagă că te-a dus la spital după ce a oprit la toate stopurile. Tot eu să fiu medicul care întârzie cu vaccinul antirabic. Apoi eu să acul acela nesteril de la vaccin...
Aș putea fi pixul care nu mai vrea să meargă în toiul unui examen de mare importanță atunci când nu ai altul de rezervă și nu îți poate da nimeni altul.

Și lista poate continua cu ușurință.

.004#/fâșii

- Și nu vrei să ne spui și nouă cum ai ajuns aici?
- Da! Nu de alta, dar ne plictisim tot așteptand aici, si orice nou venit...
- Taci tu! Eu sunt jurnalistul aici, uiți? Așadar, ce vânt te aduce aici? Cum ai pățit-o? Ne interesează.
- Ia mai lăsați-l! Abia a ajuns, o fi în stare de șoc, nu vă gândiți? Noi am cam uitat cum e, de atâta timp ne aflăm aici în neștire. Nu vedeți ce față are? Parcă ar trăi o decepție.
- Unde se aștepta să ajungă?
- Prietene, știi unde te afli? Îți amintești ce s-a întâmplat?
- Sunt în regulă, nu vă faceți griji. Doar că...Ah, cum s-o spun? Da, realizez acum unde mă aflu, sau unde visez că mă aflu...nu sunt sigur. Cât despre ce îmi amintesc, ultima oară mă aflam tot în bezna, dar într-un tunel. Parcă nu avea nici început nici sfârșit. Nici atunci nu mai știam de cât timp mergeam prin el. Tot ce simțeam era lipsa speranțelor, le pierdusem pe toate...Asta până când am văzut o luminiță la capăt. Brusc am dobândit o speranță, încredere. Eram atât de sigur că de data aceea am luat-o pe drumul cel bun, atât de bucuros că după atâta amar de vreme, mai aveam o șansă, încât am început să alerg cu toate puterile pe care nu credeam că le mai am. Aveam impresia că alergam mai repede decât am putut vreodată în viața mea, deoarece înaintam spre lumină mai repede de cât mă așteptam. Asta până când m-am oprit, când am realizat că de fapt lumina era cea care venea în direcția mea. Ultima senzație trupească de care îmi amintesc este când m-am lăsat să cad în genunchi, așteptând cu lacrimi în ochi trenul.

luni, 15 iulie 2013

.003#/fâşii

I stared at the dark-emerald sunset, listening to the waves hitting the docks. Apart from the rowdiness from the bar, there was quiet. The sun sinking slowly in the vast green ocean was a special sight, a view meant for relaxation, it always made me calm. But that day I got the feeling of the calm before the storm.
I looked then up, melancholically at the sky, imagining it blue.They say that back on the Good Old Earth, the sky is (or used to be?) blue. Since I heard of this fact I catch myself trying to picture this sky blue.How blue was it, anyhow? It was a blue specific to the sky. So how could I imagine it? I also heard that the sky color was in fact some kind of purple, but the human eye perceived it as blue.
A pat on the shoulder woke me suddenly from my daydreaming.
'I heard ya wanna' talk with me?' the pirate said.
If there is any illustrated dictionary, I'm pretty sure that at the word "pirate" there would be a profile picture of this fellow right here. He was as standard as standard can be. Red bandana on the head, eye-patch over his left eye socket, hook instead of right hand. His face was unshaved and I could notice a couple of scars too. Unintentionally I thought of the Good Old Earth stories again, about the pirates that used to inhabit it centuries ago.
'Yes, sir. I heard that you can put me in contact with a mysterious bounty hunter.'
'Aye, I can' he replied. 'Shall we get a beer?'
'Aye, we shall' I replied unintentionally with my usual strong empathy.
The rowdiness shocked my ears in the second we opened the bar door. It was crowded with all sorts of pirates, tourists, bounty hunters, cyborgs and merchants. An intuitive feeling told me that there were surely some undercover agents of Destiny there too. They're everywhere.
The only free place was at a table in the back right next to a large window with the view at the ocean. There were only two fishermen wearing huge yellow raincoats. Their faces couldn't be seen, their hats were projecting a lot of shadow.
'Oy' - the pirate whispered in my ear - 'see those two fellows right there? They are undercover agents, I know that 100% sure, trust me. We are obliged to have a casual chit-chat until they leave'
I don't know for how much did we sit at that table until the spooky fishermen left. Our conversation was going on, getting me bored. We talked about usual stuff like any men talk when they just met each other. There more I stared in his mouth, there more teeth seemed to be missing. I couldn't help myself but to ask how he managed the performance to loose that many.
'Tooth-fairies raid' he answered simply.
Never saw Tooth-fairies, but by the look of the victim in front of me, they can be even more violent than the Cupids. I felt how my subconscious already started to develop a phobia of those devilish creatures. I hoped that the bounty hunter fought Tooth-fairies too. I noted to myself to ask about them after I learn how to fight Cupids.
This world started to seem more and more dangerous to me.

miercuri, 19 iunie 2013

Cărţi gratuite de Ziua Internaţională a Cărţii - Nu dai la o parte, n-ai carte!

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pe 23 aprilie, ziarul ,,ring” în colaborare cu Editura Litera au organizat un eveniment în premieră în România, unic, care avea să fie ceva frumos pentru cetăţenii iubitori de lectură. Sau cel puţin asta era intenţia.
Ideea, cel puţin ce se presupunea, era ca oricine care se plimba în acea seară pe strada Lipscani să aibă şansa şă îşi aleagă o carte cu care să plece acasă.
,,Pe langa evenimentul in premiera in Romania, organizatorii au pregatit o surpriza de Ziua Intenationala a Cartii. Cele peste 3000 de carti oferite de editura Litera expuse pe strada Lipscani (la intersectia cu Str. Smardan), in Centrul Istoric, vor fi oferite gratuit tuturor trecatorilor. Acestia se vor putea plimba printre carti printr-un culoar special amenajat, le vor putea rasfoi si, bineinteles, vor putea pleca acasa cu o carte la alegere.” scria în anunţul organizatorilor pe facebook. Lăsând la o parte faptul că se aşteaptă de la astfel de asociaţii culturale să folosească diacritice în mesajele publice de promovare a unor evenimente create în scopul de  a atrage un număr cât mai mare de indivizi către cultură, şi fără să investigăm unicitatea evenimentului, trebuie adus în atenţia cititorilor eşecul lamentabil pe care l-a avut această acţiune.
Cu toate că activitatea începea la ora 20:30, nici măcar dintre dornicii veniţi din timp nu au apucat carte. Curioşii care veneau să vadă ce se întâmplă puteau distinge doar o grămadă de oameni adunată în jurul unui spaţiu aparent liber. Nici cei aflaţi la înălţime nu puteau depista ce se afla în centru, totul era doar pentru ochii celor aflaţi în primul rând. Nu a existat un culoar special amenajat, iubitele cărţi au fost amplasate cu respect pe jos. La momentul când au fost înlăturare panglicile, mulţimea a început să se mişte cu înghionteli. Cei aflaţi mai la urmă aveau să constate cu stupoare că trec de locul unde se aflau cărţile lăsate pe jos şi încă nu au atins nici o carte.
Cum s-a explicat fenomenul? O voce s-a făcut auzită declarând că ,,au venit ţăranii cu sacoşile şi au luat câte 60!”. O femeie din grupul organizatorilor, lipită de perete pentru a se feri de valul haotic, spunea că aranjaseră cărţile în număr de 4000 frumos pe jos. Părea sincer mirată de cum au decurs lucrurile. Fugind din mulţime se mai puteau vedea diverse persoane alergând cu teancuri de cărţi. Oricum, nu exista mare diversitate în selecţie. Enciclopediile Editurii Litera, nişte romane de dragoste şi cărţi de copii.

,,Va asteptam in numar cat mai mare sa luminam impreuna calea catre cultura!” spuneau în încheierea anunţului organizatorii. Din faptele relatate, se înţelege de câtă sete de lectură nestinsă suferă o parte din cetăţenii români. Asta ar trebui să-i încurajeze pe cei de la ,,ring” şi ,,Litera” să mai întreprindă evenimente călăuzitoare spre cultură.

luni, 1 aprilie 2013

East European Comic Con 2013

Am fost şi eu la Comic Con. Cum puteam lipsi? E una din rarele ocazii când mă pot întâlni cu atâţi ciudaţi ca mine în acelaşi timp. Dacă a fost frumos? Da, dar cu minusurile de rigoare.
În prima zi, când am ajuns în faţa Palatului Copiilor, mă aşteptam să văd clădirea acoperită cu afişe mari şi logo-ul Comic Con cum vezi la cel american, sau E3 sau altele. Nu, nimic de genul ca să se vadă de departe ce eveniment are loc. Doar cei cu bilet cred ca aveau habar ce are loc aici.
De fapt locaţia în sine a fost cumva un dezavantaj. Se pare că Palatul Naţional al Copiilor e prea mic pentru un festival de asemenea magnitudine. Standuri mici, aglomeraţie. Însă nu am auzit prea multe plângeri despre asta.
Altă dezamăgire? Că nu am avut aparatul în prima zi, şi că nu am prins poze mai bune în a doua zi.
În rest, totul a fost mai bine decât te-ai aştepta de la ceva realizat în România. Au venit şi destui străini, şi nu am fi români dacă nu ne-am mândri măcar un pic cu oaspeţii. Şi relaţia cu ungurii a fost una de prietenie, am fost la panel-ul concursului de cosplay maghiar, iar deşi au fost doar un grup de şase cosplayeri, au avut destui fani. Abia aştept să-i văd anul următor, dacă vin costumaţi în ce au promis acum că vor îmbrăca.
Partea de gaming, culmea, pe mine nu m-a interesat aşa mult. Au fost doar competiţii de FIFA, CS:GO şi LoL. Achy Design şi Gameleon au reuşit să îşi facă ceva publicitate, pe mine m-au făcut destul de interesat.
Pentru cine aspiră, Achy Design e prima şcoală de artă digitală care oferă pregătire în realizarea jocurilor video. Adică desen dinamic, modelare 3D, pictură digitală, animaţie...Pentu detalii achydesign.ro. Gameleon este o paltformă Open Source de creat, jucat şi publicat jocuri online, în limbaj html5, uşor de folosit. Vezi gameleon.co (fără m).
Dacă la jocurile video a fost atâta îmbulzeală încât abia puteai urmări ecranele, partea de board games a fost mult mai bine organizată şi mai liniştită. Nu aveam răbdare să mă uit la mese şi să învăţ cum se joacă, însă colecţionar fiind m-au atras seturile de figurile şi culori speciale pentru a le colora după pofta inimii.
Peste tot standuri ale artiştilor, gata să răspundă la întrebări, încercând să se promoveze oferind spre cumpărare sau chiar pe gratis afişe, print-uri, insigne, tricouri. Ah da, pentru fanii RoBotzi şi CreativeMonkeyz, au avut şi aceştia un stand, probabil cel mai popular, şi cred că singurul la care a trebuit să stau la rând, pentru că dădeau autografe pe afişe.
Costumele au fost unele dintre ele chiar foarte bine realizate. Am văzut o Alice din jocul Alice Madness Returns foarte convingătoare. Se mai plimbau pe acolo doi Gordon Freeman, în costume realizate în cel mai mic detaliu, unul în armură şi Gravity Gun, celălalt fiind varianta de laborator, în halat, avea până şi legitimaţie Black Mesa şi ranga atat de simbolică în cultura jocurilor pe PC. Mi-a mai plăcut un român de al nostru făcut într-un Om Invizibil foarte reuşit. Din păcate, nu am reuşit să-i găsesc pe toţi în ziua în care mi-am luat aparatul.
Până la urmă cele mai importante tot comics-urile au fost, şi consider e cea mai bună realizare de la eveniment. Diverşi artişti români de benzi desenate s-au prezentat cu lucrările, în încercarea de a se face cunoscuţi. Am cumparat şi eu dintre cei care tocmai s-au lansat cu ceva prototipuri Compostul şi Hickory Saloon, pentru care am să fac recenzii separate. Mai era cineva cu un Faust adus într-un univers futuristic, îmbogăţit cu personaje noi, am aflat de webcomicul HeRBS.
Dintre cei cunoscuţi deja au fost cei cu Zbeng şi Zbântui, Comics, şi binenţeles Harap Alb Continuă. HAC au avut cel mai mare stand, cu postere, stikere, magneţi, tricouri...ce mai, deja e o franciză de succes.
Cel mai important mi s-a părut însă că l-am cunoscut pe Puiu Manu, ilustratorul revistei Cutezătorii, despre care mai dergrabă îi întrebaţi pe părinţi. Am cumpărat de la el şi de la scenarist (Marius Leştaru) Dim Sarabandă în Golful Aden, o aventură care se petrece în zilele noastre cu piraţi somalezi, şi o cărticică BD + CD audio cu Omul Invizibil, pentru simplul fapt că sunt fan H.G.Wells şi Omul Invizibil.
Evident, n-am plecat cu toate aceste piese fără să primesc şi autografe pe ele.
Trebuie înţeles că toţi aceşti artişti independeţi trebuie sprijiniţi, pentru că benzile lor desenate nu sunt nişte simple aventuri cu super-eroi stil DC sau Marvel. Nu, ei vor să transmită unele mesaje prin arta lor. Cei cu gândire superificială au o atitudine ignorantă, spunând că acestea sunt lucruri de copii mici, ceea ce e total greşit. Trebuie înţeles şi câtă muncă este depusă la realizarea unui volum de bandă desenată.

Pot să mai spun că abia aştept EE Comic Con 2014, care sper să fie mai bine organizat, şi să aibă mai mult succes. Sper să mă hotărăsc din vreme în ce mă costumez. Mercenar Mandalorian sau soldat Helghast?