Încerca să distingă detaliile adidașilor săi ponosiți prin lentilele măștii și obscuritatea nopții. Nici nu mai știa de când poartă aceeași pereche de adidași ieftini, vai de capul lor, în care intră toată apa ploii toamna.
De fapt, ce stătea să-și studieze încălțămintea? Să fi avut emoții? Își tot potrivea masca de gaze pe față, apoi gluga hanoracului peste, ca apoi să își aranjeze iar masca.
„Pierd prea mult timp. Ce poate fi atât de greu?”
Trecuse deja cu câteva minute peste ora stabilită, dar lui i se păru mai mult.
Fără să se mai gândească la nimic, își luă canistra de benzină, pe care o cântări în mână (cu toate că nu mai era necesar, o mai verificase înainte), și traversă aleea. În ciuda anxietății de până acum pătrunse în curtea bisericii cu pas hotărât. Ajuns la clădirea de lemn, desfăcu canistra și începu să înconjoare biserica vărsând lichidul volatil la baza clădirii. Își făcuse calculele din timp, dar la momentul săvârșirii faptei în cele din urmă nu mai era în stare să facă treaba uniform. În unele locuri făcea risipă, în altele lăsa doar câteva picături.
Băgă mâna în buzunar dar i se opri inima pentru o fracțiune de secundă când nu simți cutia cu chibrituri.
Dar era acolo, doar că se sperie înainte să ducă degetele mai jos. Aprinse un chibrit, și fără voia lui fu captivat de minuscula flacără. Un foc în miniatură care avea să stârnească un foc cu mult mai mare, imens, în comparație cu acesta.
„Oare așa se simțea și Nero?”
- Hei! Tu de acolo! Ce faci? se auzi un strigăt.
Dar la primul sunet care îi lovi timpanele pe neașteptate scăpă bețișorul, iar în următoarea secundă se porni un foc la viteza luminii, focul în sine fiind lumina. Dar nu privi cum se aprinde benzina de jur împrejur. Fugi, fugi mâncând pământul, aproape cu aceeași viteză cu care se aprinde un gaz sau un lichid inflamabil la contactul cu o scânteie. Focurile ardeau în spatele lui mai puțin decât iadul pe care simțea că îl așteaptă pentru fapta îndeplinită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu