Am o răutate în mine naturală. Sau poate că s-a creat în urma interacțiunii cu societatea umană. Nu știu; cert este că îmi face plăcere să fiu rău. Dar nu vreau să fiu vreun mare răufăcător malefic sau dictator stalinist. Nu, eu aspir la acea ticăloșenie ordinară, care face parte din viața ta de zi cu zi.
Vreau să fiu acel gândac pe care nu îl nimerești cu papucul, care se strecoară pe unde nu îl mai găsești, care îți mănâncă din mâncare noaptea fără să știi și lasă ouă de te miri unde. Să fiu acea rafală de vânt care bate împotriva ta fix în momentul când scuipi. Să fiu acea geană, firimitură sau musculiță care îți intră în ochi și pe care te chinui să o scoți dar nu iese nici de a naibii. Sau acel ciob din coaja oului care pică în conținut când faci omletă după care bagi degetul degeaba ca să-l scoți. Să fiu osul ăla cu care te îneci când mănânci pește, sau bobul ăla de piper din care muști. Vreau să fiu acea pasăre care decide să-ți arunce un găinaț în cap în singura zi frumoasă în care nu ți-ai luat șapca. Să fiu acel cui ruginit în care calci atunci când crezi că ești tare dacă mergi descălțat fără șosete. Aș fi acel țânțar care nu te lasă să adormi noaptea.
Aș vrea să fiu acel câine turbat de pe stradă care te mușcă atunci când te grăbești să ajungi într-un loc important pentru tine. Să fiu acel taximetrist care îți cere șpagă că te-a dus la spital după ce a oprit la toate stopurile. Tot eu să fiu medicul care întârzie cu vaccinul antirabic. Apoi eu să acul acela nesteril de la vaccin...
Aș putea fi pixul care nu mai vrea să meargă în toiul unui examen de mare importanță atunci când nu ai altul de rezervă și nu îți poate da nimeni altul.
Și lista poate continua cu ușurință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu