miercuri, 19 iunie 2013

Cărţi gratuite de Ziua Internaţională a Cărţii - Nu dai la o parte, n-ai carte!

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pe 23 aprilie, ziarul ,,ring” în colaborare cu Editura Litera au organizat un eveniment în premieră în România, unic, care avea să fie ceva frumos pentru cetăţenii iubitori de lectură. Sau cel puţin asta era intenţia.
Ideea, cel puţin ce se presupunea, era ca oricine care se plimba în acea seară pe strada Lipscani să aibă şansa şă îşi aleagă o carte cu care să plece acasă.
,,Pe langa evenimentul in premiera in Romania, organizatorii au pregatit o surpriza de Ziua Intenationala a Cartii. Cele peste 3000 de carti oferite de editura Litera expuse pe strada Lipscani (la intersectia cu Str. Smardan), in Centrul Istoric, vor fi oferite gratuit tuturor trecatorilor. Acestia se vor putea plimba printre carti printr-un culoar special amenajat, le vor putea rasfoi si, bineinteles, vor putea pleca acasa cu o carte la alegere.” scria în anunţul organizatorilor pe facebook. Lăsând la o parte faptul că se aşteaptă de la astfel de asociaţii culturale să folosească diacritice în mesajele publice de promovare a unor evenimente create în scopul de  a atrage un număr cât mai mare de indivizi către cultură, şi fără să investigăm unicitatea evenimentului, trebuie adus în atenţia cititorilor eşecul lamentabil pe care l-a avut această acţiune.
Cu toate că activitatea începea la ora 20:30, nici măcar dintre dornicii veniţi din timp nu au apucat carte. Curioşii care veneau să vadă ce se întâmplă puteau distinge doar o grămadă de oameni adunată în jurul unui spaţiu aparent liber. Nici cei aflaţi la înălţime nu puteau depista ce se afla în centru, totul era doar pentru ochii celor aflaţi în primul rând. Nu a existat un culoar special amenajat, iubitele cărţi au fost amplasate cu respect pe jos. La momentul când au fost înlăturare panglicile, mulţimea a început să se mişte cu înghionteli. Cei aflaţi mai la urmă aveau să constate cu stupoare că trec de locul unde se aflau cărţile lăsate pe jos şi încă nu au atins nici o carte.
Cum s-a explicat fenomenul? O voce s-a făcut auzită declarând că ,,au venit ţăranii cu sacoşile şi au luat câte 60!”. O femeie din grupul organizatorilor, lipită de perete pentru a se feri de valul haotic, spunea că aranjaseră cărţile în număr de 4000 frumos pe jos. Părea sincer mirată de cum au decurs lucrurile. Fugind din mulţime se mai puteau vedea diverse persoane alergând cu teancuri de cărţi. Oricum, nu exista mare diversitate în selecţie. Enciclopediile Editurii Litera, nişte romane de dragoste şi cărţi de copii.

,,Va asteptam in numar cat mai mare sa luminam impreuna calea catre cultura!” spuneau în încheierea anunţului organizatorii. Din faptele relatate, se înţelege de câtă sete de lectură nestinsă suferă o parte din cetăţenii români. Asta ar trebui să-i încurajeze pe cei de la ,,ring” şi ,,Litera” să mai întreprindă evenimente călăuzitoare spre cultură.