.002#/fâşii

Aceste fâşii sunt bucăţele, idei, nimic nu e complet, nu au neapărat legătură între ele. Nu ştiu ce vreau să fac cu aceste idei mai departe, dar le las aici în scopul de a stârni curiozitate. Cred că le pot numi şi experimente.

Singurele culori din această mare de alb erau cadavrul care atârna în ştreang şi cele două ciori care îi ţineau de urât. Până şi copacul unde se aflau acestea era mai degrabă alb, căci ningea deja de ceva vreme, fără vreun indiciu despre când s-ar opri. Bătea şi puţin vânt, cât să facă trupul spânzurat să se bălăngăne abia simţitor.
Una dintre ciori se aşeză pe capul mortului, pentru a verifica ce mai poate lua de pe faţă. Faţa era singura parte expusă, în rest omul se îmbrăcase adecvat vremii pentru ultima oară. Din piele lipsea deja aproape jumătate, semn că fuseseră deja alte ciori înainte celor două întârziate. Erau descoperiţi o parte din dinţi, osul nasului şi globul ocular stâng. Sângele scos la iveală încă nu se uscase de tot, probabil că execuţia a avut loc recent.
Pasărea atinse cu ciocul irisul verde-albastru. Încercă apoi să ciocăne mai din lateral, în încercarea de a scoate ochiul din soclu. Brusc condamnatul zvâcni, umflându-şi tot pieptul inspirând aerul rece pe gură, lucru ce făcu cioara să zboare la o parte, dar nu mult, se aşeză doar pe craca de care era legată frânghia, căci era înfometată. Mişcarea spânzutatului nu dură mai mult de o secundă, dar probabil că trecuse un minut întreg până când cioara îndrăzni să tragă din nou de ochi. Acum nu mai înţepa cu ciocul, ci apucase de unde putu de gelatină şi începu să tragă. Cu mişcări bruşte din gât reuşi să aducă ochiul mai afară. Moment în care cadavrul se mişcă din nou, de data aceasta aducând şi mâinile spre faţă când inspiră aer cu nesaţ, iar pasărea începu să bată din aripi lângă capul lui croncănind împreună cu surata ei la fel de speriată.
Cu mâinile încerca să-şi elibereze gâtul, trăgând de sfoară. Reuşi să scoată şi un zbierăt înainte să încremenească din nou. Animalul profită de ocazie şi se repezi iarăşi la ochiul râvnit. Cu grabă, smulse globul gata să plece de la locul faptei, moment în care condamnatul se trezi şi urlă de durearea simţită de nervul optic care se desprinde. Nu putu face nimic, pasărea zbură secunda următoare cu ochiul în cioc şi nervul atârnând. Urlă şi dădu din picoare până craca se rupse. Căzu în patru labe şi simţi zăpada rece prin mănuşi.
Issverr gândi atunci ,,băgami-aş, dintre toate cadavrele, fix pe ăsta m-am găsit să-l posed?!" . Dar se mulţumi că a scăpat din Iad, şi deocamdată orice trup era bun pe Pământ, până găsea altă soluţie. Voia să afle locaţia în care se afla, dar nu văzu decât copacul din care a căzut, şi în spatele acestuia o puzderie de cruci si pietre albe de marmură. ,,prea mult alb" îi veni în gând. Prea departe nu putea să vadă, era ceaţă, de parcă nu era totul îndeajuns de alb. Îşi aminti de vizita în Rai. ,,Yuck".
Se apropie de o piatră mare de mormînt. Era atât de lucioasă încât îşi putea distinge reflexia chipului său mutilat. ,,Trebuie să găsesc ceva cu care să îmi acopăr faţa dacă vreau să caut civilizaţie".