marți, 26 octombrie 2010

E vina voastră

...a companiilor mari. Profitaţi de francize ca nişte hiene supte de foame deşi aveţi deja bani în buzunare de vă atârnă până la călcâie (am să dezbat subiectul ăsta mai pe larg altă dată). Nu mai aveţi inspiraţie. Dar asta pentru că nu vreţi, pentru că aţi descoperit reţeta succesului, şi credeţi că nu vă mai trebuie inovaţie, artă.
Prima astfel de companie care îmi vine în minte este Electronic Arts. Apoi pe celelalte nu le enumăr, nu are rost, chiar dacă le ştiţi deja sau fie că habar nu aveţi, nu merită să arăt spre fiecare cu degetul. O să-mi obosească mâna.
Sunt prea puţine jocuri geniale în ziua de astăzi. Păcat că designer-ii indie nu au destule fonduri. Sunt apreciaţi, da, dar fiindcă nu au resurse, nu sunt băgaţi în seama de publicul larg.
Mii de shootere şi acţiuni calcă în picioare strategiile şi RPG-urile, care de fapt nici ele nu sunt cine ştie ce astăzi.
Adventure? Generaţiile actuale habar nu au de adventure. Nu se mai fac de bună vreme aventuri bune. Genul nu e mort, dar tot ce apare nu impresionează şi este uitat repede. Au reuşit Telltale Games să facă ceva, şi bravo lor. Chiar mă încântă idea să scoată un sezon de Back To The Future. Au realizat şi cele 2 Monkey Island Special Edition (în colaborare cu LucasArts), treabă bună. Dacă tot v-aţi apucat de resuscitat aventuri clasice, unde sunt Beneath a steel sky, Sanitarium, Day of the tentacle, Full Throtle şi multe altele? Nu mai sunt la modă genul acesta de jocuri, dar tot ar fi apreciate dacă ar avea chef cineva să lanseze cevainteresant. Uite, cum se face că n-am auzit deloc de adventuri bazate pe cărţile lui Isaac Asimov?
Tare mi-ar place un nou Dune. Ar fi nemaipomenit, că altă strategie bună înafară de StarCraft II nu a mai aparut nimic recent. Ah da! Păi Westwood au fost devoraţi de EA Games, care au făcut o brânză cu Command&Conquer. Cu Westwood, aş mai fi putut spera mai mult la un Dune...
Techland, ce va venit să faceţi un joc de curse, nu ştiu, în loc să mai scoateţi ceva precum Call of Juarez, că vă puteţi inspira destul din cărţile lui Karl May.
Deocamdată nu mai îmi vine altceva în minte. Idea e că se pot face multe, dar nu vor producătorii, sunt leneşi.
De fapt, este numai vina lor? Oare, prostiţi de atâtea jocuri în care nu ne prea folosim mintea, nu mai suntem în stare să apreciem altceva?
Voi decideţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu